După câteva ore solicitante petrecute în Jumbo, stomacul îmi dădea semnale făcându-mă să înțeleg c-ar fi cazul să-l bag în seamă. Okay, dar tu nu știi stomacule, dacă ești așa insistent mintea nu mai este în stare să găsească soluția! Noroc cu prietenii cu care am ieșit, au venit cu ideea de a face o vizită unui local de unde să ne potolim foamea într-o manieră sănătoasă.
A fost dragoste la prima vedere. Design-ul restaurantului mi-a acaparat gândurile, iar mâncarea trecuse pe locul doi.
La casă, alături de domnișoara care ne lua comanda, se afla un vizual cu o ofertă de două meniuri la 35,99 lei. Neștiind ce să comandăm, ne-am rezumat alegerea la oferta din fața noastră. Aceasta conține două sandwich-uri la alegere din patru tipuri, două băuturi, o porție de cartofi și un sos King Rolls, rețetă proprie a restaurantului.
Comanda a patru persoane a fost gata în maximum cinci minute, cu toate că în timpul acesta tot intrau și ieșeau curieri de la UBER eats, Takeaway, foodpanda și Glovo.
Am ales să mănânc Royal Veggie, nu știam din ce este compus mai exact la momentul inițial, doar că nu conține carne. Mai târziu am căutat mai multe detalii, gustul mă făcuse curioasă. Acesta este compus dintr-o chiflă crocantă, vinete, dovlecel, ardei la cuptor, salată iceberg, varză roșie, morcov, roșii, castraveți, semințe de dovleac și de chia, brânză Feta și sos King Rolls conform descrierii lui de pe site.
Gustul mi-a întrecut orice așteptare, papilele gustative erau asemeni luminițelor dintr-un bâlci care se aprind și se sting frenetic. Sosul într-adevăr este foarte delicios, iar legumele și ele sunt foarte gustoase. Ori combinația lor este cauza, ori modul în care au fost preparate. Sau ambele.
Din momentul în care m-a cucerit, i-am făcut o promisiune. Când voi avea poftă de ceva delicios de sănătos, negreșit voi face o vizită!