top of page

Borsalino - București

Este joi seară. Sunt entuziasmată că ies la o cafea cu una dintre prietenele mele. Nu ne-am mai văzut de mult și dorului n-ai ce-i face, decât să-i dai ce-ți cere. Al meu cerea o îmbrățișare strânsă tare, un zâmbet larg și o cafea savurată alături de ea. Ne-am întâlnit la Unirii și aveam ca variantă Starbucks, dar ea a venit cu o idee mai bună, și anume Borsalino.

Nu am putut aștepta să ne așezăm la masă, conversam de zor încă din momentul când am dat să intrăm în local. 10 minute mai târziu ne-am dat seama că nu i-am dat atenție meniului din fața noastră datorită sau din cauza entuziasmului cu care povesteam ce-am mai făcut de când nu ne-am mai văzut.

În cele din urmă ne-am dezmeticit din râsete și ne-am decis să consultăm rapid meniul profitând de goliciunea meselor din împrejur astfel încât să facem câteva poze împreună fără să fim privite.

La ora 18 acesta era pe sfert ocupat, dar nu după mult timp toate celelalte mese au fost ocupate.

Comanda noastră a venit destul de repede, ori simțindu-mă bine în compania ei timpul a trecut mai repede. Una sau ambele afirmații sunt adevărate. Totuși eu mizez pe amândouă. Nu îmi era foame, așa că nu m-am abătut de la plan. Mi-am comandat doar un Irish Coffee, iar ea o apă plată și un piept de pui la grătar cu orez.

„Hai, gustă. Gustă, hai, te rog, să vezi ce bun este!” mi-a zis ea. Nu am putut să nu gust, nu când insista zâmbind cu ochii ei de copil. Într-adevăr, pieptul de pui era gătit ca la carte, iar orezul foarte gustos ținând cont de simplitatea lui. Nu mi-a venit să cred că mi-a întrecut așteptările pe care le-am avut la prima vedere. Mi-am zis că este un orez fad, dar nu a fost să am dreptate. Și bine că a fost așa.

Prețurile mi se par puțin cam măricele, dar ținând cont de locație, de atmosferă, de designul interior, de servirea amabilă și de gustul preparatelor pot spune că merită fiecare bănuț, inclusiv tips-ul. Din păcate nu am apucat să fac poze meniului, dar am găsit site-ul unde puteți găsi mai multe informații. www.bucuresti.borsalino.ro

Borsalino, mai trec pe la tine că mi-a plăcut tare mult. Pe curând!

bottom of page