Bucătăria îmi e atât de dragă, când gătesc mă super relaxează! Iubesc să descopăr noi rețete delicioase și să le experimentez cu prima ocazie. Vai ce superb ar fi să trăiesc în bucătărie, dar să spele altcineva vasele! Nu mi se pare corect, demisionez! Să se inventeze oale și ustensile de unică folosință sau să se inventeze ceva și cu o clipire vasele să strălucească. Off, am nevoie de un asistent...
(mai târziu) Am rezolvat! Am reușit să-l conving pe sărmanul om căruia îi plac rețetele mele de zile fripte, să mă ajute. L-am momit cu o pizza așa cum îi făceam odată în tinerețele mele îndepărtate.
Și acum că a venit vorba de pizza, tu cum preferi una? Ce este cel mai important la o pizza?
Blatul, în cazul meu. Îmi place să nu dau peste prea multă cocă, de aceea prefer o pizza cu blat subțire și ușor crocant. Am învățat să fac pizza când m-a lovit curiozitatea îmbinată cu plăcerea mea de a bucătării. „Cum de alți oameni pot face o pizza cap coadă și eu nu? Nu tot două mâini au?” Așa se pare. M-am folosit de cele două memmbre superioare din dotare și am „google it” după rețete. Așa am reușit să îmi creez propria variantă cu idei furate de prin toate părțile. Prima mea pizza a ieșit groaznică din punct de vedere al blatului. Dar ai mei m-au încurajat și m-au rugat să mai încerc pentru că le-a plăcut. Ei bine, în funcție de preferințele mele, prima rețetă am îmbunătățit-o ușor, ușor pe parcurs până am ajuns să fiu mândră de rezultat.
Acum câteva zile mi-am adus aminte de zilele bune în care găteam mai des și mi s-a făcut un dor de frământat aluat.
Pentru un blat așa cum iubesc să-l prepar, subțire și ușor crocant ai nevoie de următoarele ingrediente:
(cantitatea ingredientelor sunt pentru prepararea a 3 pizza a la Iancu sau 2 cu un blat mai pufos)
- 3 căni de făină (de obicei o cană are capacitatea de 250ml așa să fie și a ta)
- 1 cană de apă (cât mai caldă)
- 10 gr. drojdie (o folosesc pe cea sub formă de cub sau dreptunghi ... detalii, ideea e că nu o folosesc pe cea la plic)
- 1 lingură de lapte (încălzit)
- 3 linguri de ulei (de preferință ulei de măsline extra virgin)
- sare (măruntă)
- zahăr
Cum am procedat? Foaaarte ușor!
Am folosit un castron MARE pentru a pune făina împreună cu un praf de sare. Într-o ceașcă am pus laptele, drojdia și un praf de zahăr. După ce am amestecat foarte bine conținutul ceștii (până s-au topit ingredientele), am turnat amestecul în castronul cel mare, peste făină. Au urmat cele 3 linguri de ulei și cana de apă caldă (foarte caldă). Spre sfârșit am adăugat niște oregano, îl ador și cred că nu ar trebui să existe pizza fără el. Da, am scris OREGANO, îl poți pune în blat. Eu îl ador și îl adaug în cocă, peste ingrediente, după ce scot pizza din cuptor, înainte de somn și mă spăl pe dinți cu el. (este o glumă, te-ai prins? îl ador de m-aș împarfuma cu el și alte cele, dar mă opresc la mâncare)
Am amestecat foarte bine, apoi am frământat aluatul timp de 15 minute adăugând din când în când câte un praf de făină pentru a nu mi se lipi de degete. Într-un final l-am lăsat să se odihnească pentru 45 de minute, învelindu-l cu câteva prosoape de bucătărie.
Ce naiba am eu cu laptele și cu apa caldă? Ca aluatul să crească frumos, am ales ca laptele să topească zahărul și apa să încălzească compoziția.
Nu am terminat, pentru a sta la căldură pe parcursul creșterii, am umplut chiuveta cu apă fierbinte și am pus castronul acolo. (metodă a la Iancu)
Okaaaay, blatul este pus de-o parte în procesul de creștere. În acest timp am luat ingredientele pentru ornat pizza să le duc la tăiere.
Am folosit un ardei roșu, două tomate roșii, 3 ciuperci, brânză de vaci, cașcaval (dietetic în cazul meu), și trei sferturi dintr-un baton mic de salam Săsesc. Le-am feliat de nu s-au văzut și le-am pus de-o parte pentru a trece la următoarea etapă.
Box cu aluatul de pizza. Normal că am avut poftă de pizza și de pizza m-am apucat, dar ca un mare bucătar ce nu sunt, am uitat că nu am făcăleț prin casă. Când m-am mutat în noul apartament i-am lăsat fostei proprietare făcălețul pentru noii chiriași ... oh sh*t ... da, așa că am improvizat cu ce aveam prin casă. Am rulat un suport pentru farfurie din bețe de bambus, l-am imobilizat cu două elastice din cauciuc și l-am înfășurat în folie alimentară din plastic. Acum cine are făcăleeeț? Altă chestie a la Iancu. Na, mai zi ceva! Am inpărțit coca în trei și am început să o întind pe masă cu făcălețul improvizat. Am pus peste tava mea specială de pizza hârtie de copt, am pus blatul și l-am ornat (doar sunt bucătar de 5 stele, nu am făcăleț, dar mi-am cumpărat tavă cu găurele, acum pe bune, e foarte bună).
La ornat am pus brânza, salamul, roșiile (fără sâmburii transpirați, umezi, fără zeamă sau cum vrei să zici), ardei, ciuperci și am adăugat pentru sufletul meu măsline Kalamata feliate. Cașcavalul l-am pus cu 5 minute înainte de a scoate tava din cuptor definitiv (dacă îl pui de la început se arde și nu mai arată apetisant de topit), iar după ce este gata nu m-am putut abține să nu pun niște mozzarela răzuită peste pizza aburindă și încă o dată (pentru ultima oară, promit) o adiere de frunze mărunțite de oregano.
În legătură cu timpul de coacere, per total al trebui să stea sechestrată în cuptor 20 de minute, dar eu mă uit pe geam la ea și o scot când consideră ochiul meu că este perfectă de servit.
Ma che pizza! Deliziosa!
P.S. scuzați-mi cutia de NAN, dar am improvizat cum am putut pentru a ține făina departe de gândăceii devoratori ... bucătăresele știu despre ce vorbesc, acei monștrii care caută cu disperare făina din toate gospodăriile.
Sper să îți placă rețeta aceasta, iar dacă tu faci o pizza mai bună, lasă-mi te rog în comentarii ideea ta să o fur și eu pentru a îmbunătăți-o pe-a mea! Ha ha !