top of page

Orange sau Vodafone? Perfect, Samsung să fie!

Cu ce să încep? Aaa da, îți pot spune că îmi expira abonamentul la Vodafone și dacă tot era cazul să îl reînnoiesc ori să îl schimb m-am gândit că nu strică un alt telefon. M-am tot uitat după recenzii, am străbătut magazinele în lung și-n lat în căutarea telefonului perfect pentru mine (sunt tare pretențioasă, și de ce să nu fiu, cine nu este înseamnă că nu își dorește destul pentru sine - păcat că doar cu chichițele astea sunt așa, dar lucrez la mine). M-am uitat după Iphone, nu am avut niciodată și îmi plac lucrurile noi, însă cu puțină teamă că nu voi mai avea parte de sistemul Android și ceea ce oferă acesta, m-am uitat și după S7, sunt fană Samsung de când mă știu, dar de ce nu aș încerca altceva. Ce mi-a mai atras atenția a fost Huawei P9, drăguț, are acel concept de dual camera de la un brand cunoscut, Leica. Mă atrăgea și aspectul, ce să mai, îmi făcea cu ochiul, dar cercetând mai mult mi-am dat seama că nu este așa de bun pe cât mi-am imaginat.

Nu știu ce cauți tu la un telefon, dar pentru mine înseamnă foarte mult aspectul înainte de toate, să se potrivească stilului meu. Apoi iau în considerare toate detaliile ce țin de performanța telefonului, doar am nevoie de un telefon rapid în executarea comenzilor. Hai să nu uit, camera! Ador să fotografiez tot ce mă înconjoară și bine-nțeles să fac selfie-uri, deci am nevoie de o cameră bună pe telefon și de ce nu, am nevoie de una care să aibă și stabilizator pentru video.

M-am sucit, m-am învârtit. M-am interesat de abonamentele de la Vodafone, am fost tentată și de cele de la Orange privind portarea numărului de telefon, la un moment dat m-a sunat un tip de la Vodafone să îmi propună niște super abonamente pentru fidelizarea clienților, dar recunosc nu a reușit să mă impresioneze.

sursa: http://i4.mirror.co.uk/incoming/article8142438.ece/ALTERNATES/s615/Vodafone.jpg

Am stat câteva zile pe gânduri și am tot analizat situația până într-o zi când mă aflam în Auchan în căutarea magazinului Kendra (aveam nevoie de un nou fond de ten - fetele astea!). Mă plimb și dau de Flanco, îmi zic ”hai să intru să mă mai uit la cum arată telefoanele ce le-am selectat în mintea mea și după ce în sfârșit m-am hotărât mă îndrept glonț spre Orange. Eram ceva de genul ” la o parte toată lumea, acum știu ce telefon vreau și cum să-l obțin, rar știu sigur ce vreau așa că face-ți loc, faceți loc până nu mă răzgândesc!”. Păi da, mă duc după cosmetice și ajung la telefoane, tipic mie...

Să îți spun și ție că au o ofertă foarte tare la abonamentul de 30 euro/lună (cu TVA inclus) dacă te portezi cu numărul de telefon în rețeaua lor! Pentru mine a fost exact ce aveam nevoie. Atenție la ce îți scriu! Am primit în cadrul abonamentului cam ce ar fi primit toată lumea, minute și sms-uri nelimitate în orice rețea, 5 GB trafic de internet național, până acum totul este okay. 4 GB anual în roaming, 600 minute internaționale, 1000 minute sau SMS anuale în roaming acestea mă motivau având în vedere că de la Vodafone nu prea aveam mare lucru. Ce m-a încântat foarte tare a fost dublarea traficului de internet național, astfel am ajuns la 10 GB/lună + internet nelimitat începând cu ziua de vineri de la ora 00:01 până duminică la ora 23:59. Gârlă internet ! Dacă nu te bucură nimic din ce am enumerat, nu mai am decât să îți zic că ai acces nelimitat pe perioada contractuală la Deezer să asculți ce melodii vrei tu până rămâi fără baterie la telefon sau până vine vecinul și te roagă să dai muzica mai încet măcar pe timp de noapte dacă tot zbiară non-stop. Cei de la Orange s-au gândit că poate ce oferă nu este de ajuns și îți mai dau acces nelimitat și la canalele lor TV prin aplicația Orange TV Go, așa că în caz că urmărești nu știu ce știre importantă pe Realitatea TV și totuși WC-ul te cheamă, iar tu nu vrei să pierzi informația, accesezi rapid pe telefon și ai fugit. Astfel ai îmbinat nevoia și curiozitatea, iar colonul tău este fericit și tu relaxat pe tron.

sursa: http://gadgetreport.ro/wp-content/uploads/2015/12/orange-logo-gadgetreport.ro_.jpg

Păi bine, cam atât despre ce oferă Orange la acest abonament. Aaaa era să uit ce era mai important, cireașa de pe tort ! ATENȚIE dacă ești din București sau ești în trecere și ai aceeași nevoie ca a mea! Orange oferă la acest abonament (de portare) telefonul Samsung S7 la 99 euro ! E pe bune! De ce m-am legat de București, oferta este valabilă doar în capitală, așa că dacă vrei să profiți de ofertă grăbește-te către un magazin de-al lor căci nu știu până când mai ai ocazia asta! Teoretic oferta este valabilă până pe data de 14 octombrie 2016 sau posibil să se prelungească, dar nimic pe lumea asta nu e sigur. Nu sta ca mine o mie de ani să te gândești dacă vrei un lucru, go go !

Îți pun câteva poze mai jos cu telefonul meu, păcat că am uitat să îi fotografiez și spatele, dar poți da click aici pentru mai multe detalii despre telefon.

P.S. Găsești telefonul doar în două variante, gold sau black (în magazinul Orange).

Despre mine ce să îți zic, am ales să nu mai stau pe gânduri. Acum am un nou telefon super drăguț de care sunt super încântată! Am fost devotată companiei Vodafone de când am avut primul telefon (fie era Connex la început, dar înțelegi tu) și am același număr de telefon de când mă știu, dar acest lucru nu este relevant pentru companiile de telefonie mobilă atunci când am vrut să cer oferte de fidelizare fiind client vechi, așa că și eu te-am părăsit Vodafone pentru că nu îți pasă de iubirea mea pentru tine după atât timp! Acum fiecare își vede de drumul lui, se pare că Orange s-a bucurat să mă aibă lângă ea, nu știi să apreciezi, ei bine pierzi. Te pup, pa, pa!

Iar pe tine, ca de obicei când îmi iau la revedere te pup și te îmbrățișez cu mare drag!

bottom of page