Suntem două cupluri în Italia, ce putem vizita ? Mergem acasă la Giulietta !
Vrem să vedem faimosul balcon de unde Giulietta era curtată de Romeo așa că suntem pregătiți să plecăm în Verona.
În mașină voie bună, afară parcă e loc de furtună. Noroc pe noi, doar alarmă falsă, norii se mai risipesc și căldura persistă. Bucurie pe capul nostru că putem să ne plimbăm prin Verona fără să fim deranjați de vremea rea.
De îndată ce am ajuns, parcăm și căutăm în Google Maps locația, cred că nici nu era necesar, aproape toate indicatoarele te ghidează spre Casa di Giulietta.
Acasă la ea este aglomerație mare, toată lumea vrea să vadă faimosul balcon, casa în care a crescut și l-a cunoscut pe Romeo și salonul unde se dădeau party-urile (balurile, fiiieeee...). Pereții intrării sunt plini de mărturiile îndrăgotițiilor ce au trecut porțile palatului. Ajungi cu greu la ghișeu de unde poți plăti intrarea, stai ceva timp la coadă (se mișca greu și casierița, ca să fiu cinstită, poate și puțin răutăcioasă) și dacă tot aștepți, ai ocazia în drumul tău să iei suveniruri și să le plătești o dată cu biletele. Înăuntru te poți plimba nestingherit, doar un paznic este pe la etajul 1 și în rest camere de supraveghere în caz că ai făcut ”poc!” cu ceva din cele expuse.
După ce am terminat turul castelului, ne-am întors în curtea acestuia unde mai dădeai de alte două magazinașe cu suveniruri.
Normal că ne-am oprit și ne-am luat câte ceva, printre care și lacătul din poza alăturată.
Okay, toate bune și frumoase, am plecat în cele din urmă de acolo și am ajuns în Piața Erbe unde găseai o mulțime de tarabe cu tot felul de lucruri! Nu m-am putut abține și am mai cumpărat una-alta și de acolo. Buzunarule, mai suporți?
Ne-am învârtit, ne-am răsucit de la un stand la altul, am admirat, am cumpărat și apoi am plecat spre casa lui Romeo, vroiam să știu cât de departe locuia și cum arăta umila lui locuință.
Țeapă! Romeo nu își deschide porțile pentru vizitatori, am plecat dezamăgiți, dar măcar am văzut unde locuia.
Ne-am întors la mașină și am plecat spre Arena din Verona (mai mult în căutarea unui restaurant, foame mare nene!). Am mâncat, ne-am bucurat privirea pe ici-colo cu una-alta.
Frumos, drăguț, de revenit oricând!
Știu că mereu vă pup și vă îmbrățișez (ar trebui să mai schimb placa), dar dacă mi-e drag de voi vă strâng puternic în brațe și vă pupicesc de nu vă vedeți!