Era dimineață, era puțin soare și starea de somnolență încă persista înainte să plecăm din Timișoara. Ușor, ușor am ajuns și la Vama Nădlac, am așteptat circa 30 de minute până să fim verificați și să trecem granița către Ungaria. Am mers pe autostrăzile Ungariei și ale Sloveniei până să ajungem la destinație. Am făcut câteva poze să aveți la ce vă benocla ochii și voi la fel ca mine.
Cum am ajuns la destinație ne-am cazat într-un frumos apartament cu două camere al unei case situată la aproximativ 300 de metri de plajă. După un drum lung am căutat patul să-mi așez oasele la locul lor.
Lido di Jesolo este o stațiune din Veneția, Italia, unde te poți bucura de apa curată și nisipul fin al țărmului Mării Adriatice, de cea mai bună înghețată pe care ai mâncat-o cândva, de amabilitatea oamenilor, de zâmbetele lor frumoase și de casele drăguțe pitite după numeroșii copaci de pe stradă.
Nu am prea avut mult timp liber să-l petrec pe plaja din Jesolo (am mai vizitat și alte orașe), însă am reușit să prindem zile însorite încât m-am bronzat frumușel. M-am îndrăgostit de apa curată a mării, nu au fost mai deloc valuri (nu știu dacă pot spune că a fost deranjant având în vedere că ador valurile, dar așa am putut înnota liniștită).
Am vizitat stațiunea în luna august, a fost vreme numai bună de plajă, nici prea cald să nu poți respira și nici frig să nu te poți bucura de un bronz Made in Italy. Am prins două seri în care a plouat, însă a doua zi a fost cald și frumos.
M-am simțit foarte bine în Lido di Jesolo, mai ales că am avut ca gazdă o familie minunată și primitoare care au doi copii atât de frumos educați și cuminți încât te face să îți dorești să ai și tu zece ca ei. Majoritatea serilor le-am petrecut în compania lor, am cinat, ne-am jucat și ne-am amuzat pe cinste.
Tot în Jesolo, Veneția se află cel mai mare parc acvatic din Italia. Mult mai multe vă voi arăta într-un viitor articol !
Vă pup și vă îmbrățișez cu drag !